Home Contact Despre noi

» nr. 489/2006-12-29
privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată

 

LEGEA NR. 489/2006 PRIVIND LIBERTATEA RELIGIOASĂ ŞI REGIMUL GENERAL AL CULTELOR
- prezentare-

Scurt istoric


Timp de 15 ani de la căderea regimului comunist, România nu a avut o reglementare privitoare la libertatea religioasă, în conformitate cu Constituţia, cu convenţiile, acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi cu noile realităţi sociale şi religioase, ci s-a acţionat conjunctural, în lipsa unui act normativ actualizat în domeniu.


În perspectiva integrării europene, a fost necesar ca România să adopte o lege care să reglementeze regimul comunităţilor religioase în conformitate cu reglementările similare din state ale Uniunii Europene şi cu realităţile interne specifice.

În acest sens, încă din luna martie 2005 au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai cultelor religioase, iar în lunile aprilie-mai 2005 au avut loc patru runde de dezbateri cu reprezentanţii cultelor. Reprezentanţii a 16 culte au semnat la 31 mai 2005, alături de reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor, un text de proiect, care, în perioada 1 iunie-1 iulie a.c., a fost adus la cunoştinţa opiniei publice, în conformitate cu Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică, ocazie cu care au fost formulate o serie de observaţii, dintre care unele au fost incluse în forma finală a proiectului.

Mai mult, tocmai în vederea popularizării pe plan intern şi internaţional a proiectului de lege, Ministerul Culturii şi Cultelor a organizat în perioada 12-13 septembrie a.c. simpozionul internaţional „Libertatea religioasă în context românesc şi european” la care au participat reprezentanţi ai unor organisme internaţionale precum Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), ai O.S.C.E., precum şi specialişti de marcă din Europa şi Statele Unite. Totodată au fost invitate un număr important de organizaţii şi instituţii din România.

Au fost solicitate puncte de vedere de la prestigioase instituţii precum ODIHR/OSCE şi Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia).

Comisia de la Veneţia a analizat textul proiectului de lege în cadrul celei de-a 64-a sesiuni plenare ce a avut loc în perioada 21-22 octombrie 2005 şi a redactat opinia sa favorabilă, recomandând o serie de îmbunătăţiri ale proiectului de lege.

ODIHR/OSCE, instituţie căreia i-a fost transmis proiectul de lege încă din luna mai 2005, nu a redactat un punct de vedere, doar Comisia Helsinki a SUA transmiţând o serie de observaţii cu privire la textul proiectului de lege.
În cadrul procedurilor parlamentare din Senat Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi au elaborat un raport comun de admitere a proiectului de lege cu o serie de amendamente. Amendamentele admise au fost susţinute şi de către reprezentanţii Guvernului prezenţi la dezbateri.

Proiectul a fost adoptat de către Senat în 21 decembrie 2005 prin adoptare tacită, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. 2 din Constituţia României. Nu este vorba de o procedură extraordinară, ci de procedura care intervine în condiţiile în care prima cameră sesizată, în situaţia de faţă Senatul, nu se pronunţă asupra proiectului în termenul legal maxim de 60 de zile.

Camera decizională a fost Camera Deputaţilor, Comisia juridică şi Comisia de drepturile omului, culte şi minorităţi redactând raportul comun favorabil cu amendamente. Dezbaterile în comisii au durat din februarie până în 7 decembrie 2006.

În cadrul dezbaterilor au fost transmise către comisiile de specialitate ale celor două camere şi către Guvernul României anumite poziţii, provenite cu precădere de la Comisia Helsinki a Statelor Unite, ce exprimau o poziţie negativă privitor la criteriile numerice şi de durabilitate stabilite de către proiectul de lege pentru recunoaşterea de noi culte.

În poziţiile formulate iniţiatorii au arătat că acest model nu este specific doar României, ci se încadrează în mai largul model european al reglementării relaţiilor stat-culte. Declaraţia a 11-a a Tratatului de la Amsterdam, reluată şi în proiectul de Constituţie Europeană, prevede libertatea statelor membre ale Uniunii Europene, cărora tocmai li s-a alăturat şi România, de a-şi reglementa potrivit propriei tradiţii regimul cultelor pe teritoriul naţional.

Austria, cu un procent de 0,2% şi Cehia cu 0,1% sunt cele mai apropiate ca mod de reglementare de situaţia din România. Belgia cere în cadrul procedurilor administrative de recunoaştere a unor noi culte existenţa unui număr de 10.000 de credincioşi, aproximativ 0,1% din populaţia acestei ţări. Slovacia, un proaspăt membru al Uniunii Europene, are stabilit prin Legea privind înregistrarea cultelor religioase un număr minim de 20.000 de credincioşi dintr-o populaţie de cca. 5 milioane locuitori (aproximativ 0,4%). Alte state, precum Germania sau statele concordatare nu au stabilit un procent, lăsând la propria apreciere a unor autorităţi ale statului ridicarea la primul palier al drepturilor a unor organizaţii religioase. Considerăm că este benefică stabilirea unui palier transparent şi previzibil, faţă de lăsarea la arbitrariul legislativului sau executivului.

Funcţionarea îndelungată pe teritoriul naţional pentru acordarea unor drepturi se regăseşte, deasemenea, în legislaţia unor state europene precum Portugalia (30 de ani spre a fi recunoscută ca organizaţie autohtonă), Ungaria (funcţionarea timp de 30 de ani ca organizaţie religioasă) sau Lituania (funcţionarea timp de 25 de ani în Lituania).

Articolele care stabilesc criteriile de stabilitate şi durabilitate nu au fost modificate de către Parlament, rămânând în forma iniţiatorului.

O modificare, survenită în cadrul analizării textului de către Comisia juridică şi Comisia de drepturile omului, culte şi minorităţi a Camerei deputaţilor, a fost completarea textului Guvernului, ce reglementa că: „în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă”, cu interdicţia expresă a „ofensei publice aduse simbolurilor religioase”. Această modificare, adoptată de Parlament, a fost criticată de unele asociaţii umaniste din România, care considerau că astfel se limitează libertatea de exprimare. Precizăm că textul introdus nu are o componentă penală, ci doar un caracter declarativ, pentru ca libertatea de exprimare să nu afecteze un domeniu atât de sensibil precum credinţa religioasă. Contextul în care această completare a fost adusă textului Guvernului este cel al scandalului internaţional adus de publicarea caricaturilor profetului Mahomed.

Această prevedere este în egală măsură constituţională şi conformă european. Ea constituie o aplicare a prevederii din art.29 (2) din Constituţie ce precizează că: „Libertatea conştiinţei este garantată, ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.”

Iar sancţionarea, chiar penală, spre exemplu, a blasfemiei, se regăseşte în legislaţia multor state europene.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, într-o decizie pe acest subiect, că libertatea de exprimare este nelimitată doar în domeniul discursului politic sau al problemelor de interes general; o mai mare marjă de apreciere este în general lăsată statelor atunci când ele reglementează problemele susceptibile să ofenseze convingerile intime, în domeniul moralei şi al religiei (Decizia Wingrove vs Marea Britanie 1996).

Plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de lege în data de 13 decembrie 2006, cu majoritatea covârşitoare de 220 de voturi, cu doar o abţinere şi un vot împotrivă. Preşedintele României a promulgat legea prin Decretul nr. 1437/27.12.2006, legea dobândind numărul 489/2006. A fost publicată în Monitorul oficial nr. 11/8.01.2007.

Rezumatul proiectului de lege
Textul legii este structurat pe patru capitole.
          I. În primul capitol, intitulat „Dispoziţii generale”, libertatea religioasă este definită şi reglementată în exprimarea consacrată de textele convenţiilor şi tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului. S-au avut, cu precădere, în vedere dispoziţiile art. 9, 10, 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 18, 19, 20 şi 26 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 13 din Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 18 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, Declaraţia Adunării Generale ONU privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi de discriminare.
În cadrul libertăţii religioase dreptul la liberă asociere are un conţinut larg şi generos, statul protejând atât grupările religioase, ai căror membri nu consideră necesar să exercite libertatea lor în cadrul unei structuri cu personalitate juridică, cât şi structurile religioase cu personalitate juridică, anume cultele şi asociaţiile religioase.
Sistemul de reglementare a vieţii religioase pentru care s-a optat în proiectul de lege este provenit din realităţile existente şi în prezent, cu două niveluri de recunoaştere a cultelor, fiecăruia dintre cele două regimuri juridice corespunzând anumite drepturi şi obligaţii. Diferenţa dintre cele două regimuri decurge din utilitatea publică pe care statul o recunoaşte cultelor faţă de alte grupări religioase, conform unor criterii de durabilitate şi stabilitate. Acest sistem de reglementare în două trepte este specific majorităţii statelor din Uniunea Europeană (departajarea între culte care au acorduri cu statul şi care nu au; între bisericile de stat şi cultele obişnuite; între asociaţiile religioase de drept privat şi cultele de drept public etc.).
Considerăm că, atât în forma asociaţiilor religioase, cât şi în forma cultelor, este asigurată libertatea religioasă în toate componentele ei, atât la nivel individual, cât şi colectiv, singura distincţie între cele două structuri fiind acordarea sprijinului direct al statului, de care unele dintre cultele din România nici nu sunt interesate.
          II. Cel de-al doilea capitol al legii, intitulat „Cultele”, reglementează, a) relaţiile dintre stat şi culte, b) dobândirea calităţii de cult, c) personalul, d)patrimoniul şi e) învăţământul organizat de culte.
a) Premisa de bază a relaţiei statului român cu cultele este aceea de recunoaştere a rolului spiritual, educaţional, social-caritativ, cultural şi de parteneri sociali al cultelor, precum şi a statutului acestora de factori ai păcii sociale.
Fundamentele raporturilor între statul român şi culte sunt autonomia acestora, neutralitatea, echidistanţa şi nondiscriminarea statului faţă de ele, precum şi cooperarea statului şi cultelor în domeniile de interes comun.
Legea urmăreşte stabilirea principiilor de bază ale sprijinului statului către culte. Având în vedere utilitatea publică a cultelor, statul acordă acestora atât sprijin direct pentru salarizarea personalului cultelor sau pentru construcţia, repararea şi consolidarea locaşurilor de cult, cât şi indirect prin deducerea, în condiţiile legii, a unor sume din impozitul pe venit al credincioşilor sau prin acordarea de facilităţi fiscale. În acordarea ajutorului financiar se ţine cont de numărul credincioşilor cultului, dar şi de nevoile reale de subzistenţă ale acestuia.
b) Calitatea de cult se dobândeşte în temeiul unei Hotărâri de Guvern, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, au oferit garanţii de durabilitate şi stabilitate.
c) În materie de personal se recunoaşte specificitatea raporturilor între personalul clerical şi cultul ca persoană juridică, ca fiind probleme interne ale cultului, supuse propriei jurisdicţii.
d) O problemă delicată, dar care necesită o intervenţie din partea statului, este cea a lipsei spaţiilor adecvate de înmormântare pentru credincioşii aparţinând diferitelor culte. Referitor la acest aspect textul legii cuprinde, pe de o parte, posibilitatea înhumării decedaţilor potrivit ritului propriu în cimitirele deja existente, dar şi obligaţia consiliilor locale de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti, care să corespundă necesităţilor reale.
e) Alături de problematica predării religiei în învăţământul de stat şi de problematica învăţământului teologic, textul de faţă face referire la învăţământul confesional, a treia formă de învăţământ reglementată de către Constituţia României modificată.
          III. Al treilea capitol al legii, intitulat „Asociaţiile religioase”, reglementează o nouă instituţie juridică, cea a asociaţiilor religioase, persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de membri, cetăţeni români cu domiciliul în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.
Acest sistem cu două trepte în materia reglementării regimului juridic al organizaţiilor religioase cu personalitate juridică, respectiv cult şi asociaţie religioasă, este specific majorităţii statelor din Uniunea Europeană.
          IV. Ultimul capitol, „Dispoziţii tranzitorii şi finale”, stabileşte faptul că acele 18 culte care sunt deja recunoscute şi funcţionează în statul român nu necesită o nouă procedură de recunoaştere.

Concluzii
Rezultat al efortului conjugat al întregii societăţi româneşti şi elaborat în aproape doi ani, analizat în cadrul întâlnirilor cu cultele, în cadru procedurilor implicate de transparenţa decizională, în cadrul procesului de avizare de către ministerele implicate, în Comisia juridică şi Comisia de drepturile omului, culte şi minorităţi ale Senatului, în comisiile şi plenul Camerei Deputaţilor, subiect de dezbatere în cadrul unor simpozioane şi mese rotunde cu participare naţională şi internaţională, având formulat şi punctul de vedere favorabil cu observaţii al Comisiei pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în octombrie 2005, considerăm că această lege a fost analizată cu toată responsabilitatea cuvenită unui act normativ de o asemenea importanţă.
Suportul majorităţii cultelor (cultele ce au susţinut proiectul reunesc aproximativ 98% dintre cetăţenii României) şi-a găsit corespondent în majoritatea zdrobitoare cu care textul a fost adoptat de către Camera decizională.
Considerăm că susţinerea de care s-a bucurat proiectul de lege se datorează şi consecvenţei cu care reprezentanţii iniţiatorilor au militat pentru menţinerea formei convenite cu reprezentanţii cultelor. Este semnificativ şi îmbucurător faptul că, în momentul imediat premergător aderării României la Uniunea Europeană, legea adoptată de Parlament abrogă Decretul comunist nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor. Astfel, un domeniu atât de sensibil şi de important, precum cel al vieţii religioase, este acum reglementat în conformitate cu realitatea românească, respectând, în acelaşi timp, exigenţele europene.

 

 

 

 

© Secretariatul de Stat pentru Culte